Marcel Vela despre cruzimea buzoienilor care au incendiat un câine.

După imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la acte de cruzime față de animale, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău este abilitat să comunice următoarele:

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele care apar în imaginile de pe rețeaua de socializare, în cauză fiind vorba despre doi minor în vârstă de 13 ani, respectiv 16 ani, din județul Buzău.

De asemenea, a fost identificată și persoana care a filmat și postat incidentul, respectiv un minor, în vârstă de 13 ani, domiciliat tot în județul Buzău.

Polițiștii buzoieni s-au deplasat la fața locului, de unde au preluat câinele, care a fost predat unei organizații pentru protecția animalelor.

Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Mărăcineni s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.

Totodată, a fost informat medicul veterinar de pe raza localității, cu privire la starea de sănătate și a celorlalte animale din acea gospodărie.

Foto: Facebook Marcel Vela

Se continuă cercetările, în cadrul dosarului penal.

La scurt timp, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a făcut o postare pe Facebook:

,,Dragi prieteni,

Așa cum ați aflat, câinele care a fost incendiat la Buzău a fost salvat, iar acum este pe mâini bune.

Pentru cei care nu cunosc povestea, vă spun că a fost victima inconștienței și teribilismului a trei adolescenți din comuna Mărgineni.

Aceștia au turnat acetonă pe cățel și i-au dat foc, iar pentru a-și prezenta “bravura” au postat filmulețul pe o rețea de socializare.

În urma apariției imaginilor pe internet, polițiștii din cadrul IPJ Buzău s-au autosesizat și i-au indentificat pe tinerii agresori.

Din fericire, cățelul a fost găsit astăzi la domiciliul autorilor.
Polițiștii l-au ridicat și predat asociației pentru protecția animalelor Kola Kariola, care va avea grijă de el.
Cu toții trebuie să fim atenți și să protejăm viața și aceste suflete nevinovate!

De asemenea, pentru a clarifica toate aspectele, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănire sau schingiuire a animalelor.

Întotdeauna voi fi ferm cu cei care pun în pericol sănătatea acestor suflete dând dovadă de asemenea cruzimi.

Cruzimile asupra animalelor comise de către tineri au consecințe extrem de grave în comportamentul lor de mai târziu și se pot transforma în infracțiuni cu violență împotriva oamenilor.
Și nu mă refer doar la cazul prezentat aici.

Nu voi tolera sub nicio formă abuzurile și violențele îndreptate asupra necuvântătoarelor, motiv pentru care am propus și s-a adoptat în Guvernul României înființarea Poliției Animalelor în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s