Au apărut hoții de brazi. 259 de AMENZI!

​În perioada de 11-13 decembrie a.c., poliţiştii buzoieni, împreună cu jandarmi, reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere și Regia Națională a Pădurilor, au continuat controalele pentru protejarea domeniului silvic și combaterea tăierilor ilegale de arbori, inclusiv a pomilorde Crăciun. 

​În timpul acțiunii au fost verificate peste 140 de mijloace de transport.

​Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii buzoieni au aplicat 259 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 76 000 de lei, atât pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171 din 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cât și ca urmare a încălcării altor prevederi legale.

Totodată, ca măsură complementară, au fost ridicatăîn vederea confiscării cantitatea de aproximativ 5 mc material lemnos de foc și aproximativ 525 kg cetină, în valoare totală de 1000 lei.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea delictelor silvice fiind în permanență în atenția polițiștilor.

Exemple:

1.La data de 11 decembrie, poliţişti din cadrul Secţieide poliţie rurală Beceni au depistat un bărbat în vârstă de30 de ani, din localitatea Bisoca, în timp ce transporta peDJ 204 M, pe raza comunei Mânzălești, cu autoturismulcantitatea de aproximativ 2 metri steri cetină de brad, fărăa deţine aviz de însoțire.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentrunerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privindstabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar ca măsură complementară s-a procedat la confiscarea întregiicantități de cetină de brad, care a fost predatăreprezentanţilor ocolului silvic.

2.La data de 12 decembrie, poliţişti  din cadrul Postului de poliţie Gura Teghii, au depistat  un tânăr de 28 de ani, domiciliat în localitatea Gura Teghii, care transporta cu atelajul hipo cantitatea de aproximativ 3 mc lemn foc fag, fără a deţine documente legale.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionareacontravenţiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentanţilor ocolului silvic.

Comunică IPJ Buzău

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s