Angajaţii din Educaţie, obligaţi să anunţe până pe 15 ianuarie dacă vor să se vaccineze împotriva COVID-19

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni seară, că a trimis o adresă tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, dar şi tuturor universităţilor, pentru a realiza o situaţie a angajaţilor dispuşi să se vaccineze.

Sursa foto: portalinvatamant.ro

Între timp, vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a anunţat, luni seară, că personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinarea împotriva coronavirus, o decizie în acest sens fiind luată în perioada următoare. Procesul educaţional este ”esenţial” a precizat Baciu, adâugând că se înţelege ”necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector”.

Statistica trebuie finalizată până în 15 ianuarie la ora 16.00, fiind unul dintre factorii luaţi în calcul pentru redeschiderea şcolilor. Sorin Cîmpeanu a declarat că redeschiderea şcolilor se va face având în vedere evoluţia epidemiologică în urma vacanţei de iarnă.  ”Aceste rezultate vor putea să fie disponibile undeva la jumătatea lunii ianuarie, care este rata de infectare. Al doilea lucru important este modul în care se derulează campania de vaccinare”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Acesta a precizat că în cursul zilei de luni a trimis o adresă tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, dar şi tuturor universităţilor, pentru a realiza o situaţie a angajaţilor dispuşi să se vaccineze. Situaţia vizează atât personalul didactic, cât şi personalul didactic-auxiliar şi personalul nedidactic.  ”Aşteptăm aceste rezultate în data de 15 ianuarie, la ora 16.00”, a precizat ministrul, explicând că aceste date vor fi corelate şi cu măsurile luate de alte state care se confruntă cu aceeaşi problemă.

”Orice scenariu este deschis. Nu excludem absolut niciun scenariu – nici scenariul în care am putea avea o deschidere în zone care înregistrează o incidenţă mai mică, nu excludem nici prioritizarea pe nivele de şcolarizare, nu excludem absolut nimic.

Însă, fiind vorba despre sănătatea copiilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, analiza trebuie făcută responsabil, cu datele pe masă, iar decizia trebuie luată de cei care au competenţă cu acest subiect”, a mai precizat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu: Am aprobat criteriile pentru redeschiderea școlilor

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni, la Antena 3, că decizia oficială privind redeschiderea școlilor sau continuarea învățământului exclusiv online va fi luată la finalul lunii ianuarie.

Ministrul a declarat că azi s-au stabilit criteriile în funcție de care va fi luată decizia: „Am avut azi consultări cu experți în educație, cu sindicate, cu asociațiile de părinți, cu cei care coordonează campania de vaccinare, cu Ministerul Sănătății.

Am decis impreuna urmatoarele: Ministerul Educatiei isi doreste deschiderea cat mai grabnica a scolilor. Acest lucru se va putea face in urma unei analize fundamentate temeinic. Acesta analiza se va face pe baza a doi parametri principali. In primul rand – evolutia epidemiologica. La mijlocul lui ianuarie vom avea datele in urma vacantei de iarna.

Un al doilea parametru este evolutia campaniei de vaccinare si am trimis azi in inspectoratele scolare si universitati o solicitare privind disponibilitatea de vaccinare a personalului didactic, nedidactic si auxiliar, am cerut o raportare numerica cu privire la disponibilitatea personalului din invatamant la vaccinare.

Data limita pentru raportarea numerica este 15 ianuarie. Un alt criteriu complementar este sa vedem si deciziile altor state aflate intr-o situatie similara cu a Romaniei. Decizia (privind redeschiderea scolilor sau continuara invatamantului online) va fi luata cel mai probabil in ultima decada a lunii ianuarie”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Semestrul II va începe pe 8 februarie.

Sursa: https://www.newmoney.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s