Ministrul Sorin Cîmpeanu anunță:

Sursa foto: monitorulcj.ro

Referitor la scenariile de funcţionare a şcolilor, astăzi, 29 septembrie 2021, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a decis în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competenţe medicale/epidemiologice):

1. Decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecţie sanitară în şcoli.

2. Adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

După această primă etapă urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern şi abilitarea miniştrilor educaţiei şi sănătăţii să opereze modificări în ordinul comun, în concordanţă cu hotărârile adoptate.

Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii formulei de funcţionare a şcolilor, începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021.

Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educaţiei

BIROUL DE PRESĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s